duminică, 20 martie 2011

Scutece lavabile

Vreau să revin la acest subiect pentru ca din punctul meu de vedere e foarte important.
Am descoperit de ceva vreme scutecele lavabile. N-am crezut în ele de la bun început, dar când le-am încercat, au devenit ceva de care nu puteam să mă despart. Ba mai mult, am început să le confecţionez chiar eu, aşa că vor rămâne cu siguranţă un obiect foarte utilizat la noi în casă.
La început am comandat de la o mămică 3 scutece şi am fost încântată de cât de bine arată pielea lui Iannis. Nu s-a iritat deloc şi pielea a rămas uscată. În pus, după ce scutecul se udă, nu miroase. Cele de unică folosinţă aveau un miros specific de plastic, chimicale, oricum nu era plăcut deloc. Astfel, m-am gândit că ar fi şi mai plăcut şi mai interesant să îmi confecţionez şi eu câteva, pentru ca treptat, să renunţ la cele de unică folosinţă.
Ceea ce-mi place şi mai mult, e că la cele făcute de mine ştiu ce materiale am folosit şi nu mă tot gândesc dacă e ok pentru pielea piticului. Partea din interior, care vine în contact direct cu pielea bebeluşului e obligatoriu din bumbac, iar la exterior am pus materiale colorate, vesele, dar care să conţină peste 90% bumbac. Inserturile sunt obligatoriu 100% bumbac şi mai nou am comandat o ţesătură din bambus, care este foarte absorbantă.



Si insertul


Se pare că şi Iannis apreciază munca mea. Îşi ia singur scutec curat şi mă cheamă să îl schimb.

4 comentarii: